Scenarii britanici Steven Moffat si Mark Gatiss isi cufunda din nou degetele de la picioare in apele fictiunii victoriane tarzii. In urma succesului pe care l-a avut asupra celui mai faimos dintre toti detectivii, Sherlock Holmes, cei doi si-au indreptat privirea spre cel mai faimos dintre vampiri: Dracula. Un nou serial bazat pe roman si coprodus de BBC si Netflix a aparut pe ecrane la inceputul anului 2020.
Asemenea celor ale lui Holmes, aceasta va fi cu greu prima adaptare a lui Dracula (1897). Romanul lui Bram Stoker are 122 de ani, iar personajul a aparut pe ecran de aproape 350 de ori. Acest lucru ne-ar putea face sa ne intrebam: ce teren nou ar putea acoperi?
Cu toate acestea, fiecare incarnare a lui Dracula ofera o noua poveste si un nou vampir, indiferent cat de aproape urmeaza scenariul romanului. Spre deosebire de Sherlock Holmes, Moffat si Gatiss nu vor folosi un decor modern pentru Dracula, dar nu exista nicio indoiala ca povestea lui va fi modernizata. El va fi transformat pentru a se potrivi intereselor si nevoilor unui public din secolul al XXI-lea.
Fictiunea gotica a avut intotdeauna puterea de a raspunde si de a transcende propriul moment istoric. Se poate spune ca Dracula este „despre” o serie de contexte sociale foarte specifice de la mijlocul anilor 1890 – cum ar fi tulburarile politice din regiunea Transilvaniei care au urmat razboiului ruso-turc din 1877. Cu toate acestea, an de an oamenii citesc si se bucura de Dracula care nu au auzit niciodata de aceste evenimente politice.
Acest lucru se datoreaza faptului ca deplasarea se afla in centrul functiei catartice a literaturii gotice. Fictiunea gotica proiecteaza anxietatile contemporane (biserica, noua stiinta, imperiul in prabusire) asupra monstrilor supranaturali, permitand o explorare sigura a fricilor sociale si politice. Li se da o forma intruchipata – un raufacator care poate fi infruntat, luptat si ucis.
Aceasta deplasare permite, de asemenea, lucrarilor gotice longevitatea dincolo de propriul moment istoric. Deoarece acesti monstri sunt indepartati de sursa reala de anxietate care i-ar fi inspirat, ei pot fi reinterpretati de generatiile ulterioare pentru a reprezenta orice numar de anxietati.
Iar Dracula este unic potrivit pentru reinterpretare. Spre deosebire de alti raufacatori gotici eponimi ai secolului al XIX-lea (Frankenstein’s Creature, Dr Jekyll, Dorian Gray), Dracula nu povesteste nicio parte din propria sa poveste. Romanul epistolar ne prezinta inregistrari in jurnal, taieturi din ziare si jurnalele navei, care ne ofera o perspectiva asupra gandurilor tuturor, cu exceptia vampirului titular. Ii stim miscarile, dar niciodata motivele lui. Aceasta inscrutabilitate a permis regizorilor sa remodeleze si sa redefineasca Dracula inca de la prima adaptare fara licenta a romanului in 1922 (Nosferatu).
Bela Lugosi (Dracula, 1931) l-a transformat pe neatragatorul Conte intr-un aristocrat suav si chipes, pe care toate femeile il gasesc „fascinant”.
Iteratiile ulterioare ale lui Dracula, inclusiv ale regizorilor Dan Curtis (1973), John Badham (1979) si Francis Ford Coppola (1992) au urmat exemplul, Dracula lui Bram Stoker din Coppola oferindu-i lui Gary Oldman o poveste tragica (o sotie moarta), un consumand pasiunea pentru Mina si transformand agresiunea sexuala a romanului intr-o scena de dragoste.
Ciocanul il bate in cuie
In schimb, anii dintre Lugosi si Oldman au fost dominati de Dracula din Hammer Horror, interpretat de Christopher Lee in sase filme. Violent, animalist si practic non-verbal – Contele nu vorbeste deloc in Dracula Prince of Darkness (1966) – Dracula lui Lee este departe de a fi un erou. In schimb, el pare sa reprezinte amenintarea puterilor estice in perioada Razboiului Rece.
Interpretarea fiecarei generatii despre Dracula reflecta propriul climat politic. Feministele din al doilea val din anii 1970 au vazut romanul ca pe o fantezie misogina de viol care pedepsea femeile pentru eliberarea lor sexuala (o interpretare care a dus rapid la filme de exploatare precum Vampyros Lesbos, 1971 si Vampire Hookers, 1978). Teoreticienii queer au raspuns climatului activismului LGBT si crizei SIDA din anii 1980 citind in roman homosexualitatea suprimata (in primul rand intre Jonathan Harker si Dracula, dar uneori si Mina si Lucy).
Savantii post-coloniali si-au mutat atentia de la sex la rasa si au sugerat ca romanul reflecta preocupari similare cu cele pe care le-au vazut in urma cresterii imigratiei din anii 1990: temerile de migratie in masa si anxietati legate de cresterea rapida a numarului de straini. Aceasta interpretare persista in Dracula Untold din 2014, care a fost numit „Dracula pentru era ISIS”.
Ritmul ametitor al schimbarilor tehnologice din mileniu i-a determinat pe oamenii de stiinta din aceasta perioada sa citeasca romanul prin tehnologia sa, deoarece telegrafele, fonografiile si masinile de scris formeaza principalele „arme” mobilizate impotriva lui Dracula. Aceste preocupari sunt evidente in filme precum Dracula 3000 (2004), care trimite vampirul in spatiu.
Monstru modern
Deci, ce va insemna Dracula pentru noi (sau cel putin pentru Moffat si Gatiss) in 2020? Poate o combinatie a tuturor celor de mai sus – anxietatile pe care savantii le-au urmarit in roman raman inca in prim-planul peisajului nostru politic. Inca se incearca controlul asupra autonomiei corporale a femeilor, evidentiata de o campanie politica impotriva dezincriminarii avortului in Irlanda de Nord in 2019.
Alte teme familiare reapar – „panica imigratiei” in Occident ca urmare a Brexit-ului si a ascensiunii presedintelui SUA, Donald Trump – a carui baza este obsedata de afirmatiile de la alt-dreapta de „genocid alb”. Ne deranjeaza si tehnologia, care este din ce in ce mai vazuta ca scapata de sub control, gasind noi modalitati nesfarsite de a ne invada intimitatea. Un nou Dracula are potentialul de a se angaja cu toate aceste anxietati contemporane.
Trailerul teaser de la Gatiss si Moffat nu ne-a spus prea multe. Aminteste de Hannibal al lui Bryan Fuller, dar mai putin stilizat si mai infiorator, se pare ca ne putem astepta la un spectacol care sa nu treaca de la violenta. „Este foarte greu” sa tragi un raufacator din umbra in lumina reflectoarelor eroului, au recunoscut Moffat si Gatiss. Va fi interesant de vazut daca reusesc.